Comemorarea unui sfert de secol de la moartea Slujitorului lui Dumnezeu

Martin Benedict

Au trecut 25 de ani de la moartea medicului preot Martin Benedict (1931-1986), fiu al satului Galbeni, localitate în care, în perioada 10-12 iulie 2011, s-au desfăşurat mai multe manifestări cultural-religioase pentru marcarea acestei comemorări.

Duminică, 10 iulie, la ora 15.00, a avut loc o procesiune, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, cântările fiind interpretate de corul bazilicii papale “Sfântul Francisc de Assisi” din Italia. A fost binecuvântat, in cimitirul satului, noul mormânt al Slujitorului lui Dumnezeu Martin Benedict. După procesiune a fost deschisă, în sala multifuncţională a Şcolii Galbeni, expoziţia fotografică “Pe urmele medicului preot Martin Benedict”, realizată de profesorul Octavian Antonin Bejan. Tot duminică, de la ora 19.00, în Piaţa “Sfântul Francisc din Assisi”, din centrul satului Galbeni, s-a desfăşurat un program de muzica sacră, susţinut de corul bazilicii papale “Sfântul Francisc de Assisi” din Italia.

Luni, 11 iulie, de la ora 7.00, a fost oficiată sfânta Liturghie la biserica “Sfântul Iosif Muncitorul”, iar de la ora 9.00, festivităţile au continuat la şcoală, unde a fost dezvelită placa memorială a Şcolii cu Clasele I-VIII din Galbeni “Martin Benedict”. După-amiază, la căminul cultural din satul Galbeni s-a desfăşurat simpozionul “Martin Benedict – mărturisirea credinţei şi slujirea creştină”, moderator fiind pr. dr. Eusebio Bejan, iar relatori: dr. Rodica Bacruban şi pr. dr. Iosif Bisoc.

Cu acest prilej au fost proiectate şi două interesante filme documentare, “Martin Benedict, o viaţă sub vremi” – realizat de pr. dr. Silvestru Bejan şi “Viaţa sfântului Francisc de Assisi. Explicaţia frescelor pictate de Giotto în Bazilica Superioară din Assisi”.

Marţi, 12 iulie, la biserica “Sfântul Iosif Muncitorul” din Galbeni a fost celebrată sfânta Liturghie comemorativă, oficiată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, susţinut de un număr mare de preoţi şi de corul Institutului Teologic Franciscan din Roman. La ora 12.00 a avut loc agapa fraternă, în Piaţa “Sfântul Francisc din Assisi”, manifestările încheindu-se marţi seara, la ora 18.00, în cimitirul satului, cu privegherea de rugăciune prezidată de preotul Marius Vătămănelu, vicar provincial al Fraţilor Franciscani Minori Conventuali.

Este o datorie şi o onoare să-i amintim pe oamenii valoroşi care au plecat dintre noi. Oameni care din iubire s-au sacrificat pentru binele celorlalţi. Pe cei care au pe chip o lumină de parcă Dumnezeu s-ar fi coborât în sufletele lor. Oameni ca doctorul Martin Benedict din Galbeni, mereu iubitor şi prietenos şi cu fapte şi cuvinte de învăţătură pentru omul de astăzi.

Care a fost motivul acestor zile comemorative? Pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru slujitorul său şi a-i cere să binevoiască, dacă este voia sa, a-l ridica pe Slujitorul său Martin Benedict la gloria altarelor spre mărirea slavei sale.