Fragmente spirituale

Bustul pr. medic Martin Benedict OFMConv

Bustul pr. medic Martin Benedict

1. «De multe ori în faţa Tabernacolului Iubirii strigătul îndurerat a lui Isus muribund de pe Cruce mă înduioşează până la lacrimi! Oare voi avea vreodată şi eu o rază din iubirea lui Isus pentru sufletele ce se pierd? Eu sunt Părinte ca o crenguţă verde care aruncat într-un foc încins, sfârâie şi nu arde şi „Oare când Isuse, această crenguţă verde se va transforma în jar aprins asemenea cuptorului în care este aruncat?».

2. «O câtă dreptate avea Sf. Augustin în sublima sa rugăciune: „Domine Jesu noverim me, noverim Te, dă o Isuse să Te cunosc ca să Te iubesc fără măsură şi să mă cunosc ca să mă dispreţuiesc fără măsură. Ce vorbe goale în rugăciunea mea căci nu am aplicat în practică rugăciunea pe care o făceam când eram sănătos: Isuse dă-mi harul ca să Te urmez nu numai pe Tabor ci şi în Getsemani şi pe Golgota!».

3. «O cât adevăr avea cineva care spunea că e foarte uşor să devi rău şi e foarte greu ca să devi bun. De aceia din acest surghin mai înalţ câte un Magnificat zilnic pentru a-i mulţumi scumpi mele Mame de ajutorul neprecupetat şi nemeritat deşi zilnic o rănesc cu atâtea păcate …».

4. «Să ne rugăm pentru noi şi pentru lumea întreagă căci religia creştină e o rază de foc de iubire adusă de Isus din cer care cuprinde pe toţi oamenii indiferent de sex, naţionalitate, religie sau convingeri politice, este universală».

5. «Pruncul Isus, Cuvântul divin întrupat în Sânul Neprihănitei Fecioare să te copleşească cu un belşug de haruri cereşti. Să-ţi dea mereu o inimă simplă, curată şi nevinovată pe care o aveau păstorii care l-au vizitat la ieslea din Betleem şi să te prezinţi mereu în faţa lui Isus prezent în Sf. Taină a Euharistiei care să-ţi fie cel mai intim prieten căruia să-i destăinui toate necazurile şi greutăţile vieţii».

6. «Arunc o privire la Isus! Îl văd tăcut, Necuprinsul cuprins într-o părticică de pâine din care din când în când mici părticele neobservate pe patenă sau pe jos, El Maestatea nesfârşită în faţa căruia Îngerii şi Sfinţii cântă perpetul, întinsul şi nesfârşitul SANCTUS pe care cerurile şi pământul nu-l pot cuprinde în faţa căruia tremură cerurile şi pământul şi infernul şi totuşi tace … în Tabernacolul Iubirii Infinite! El care face să răsară soarele şi peste cei păcătoşi şi peste cei drepţi şi totuşi se află tăcut. Prizonier uitat de lume în tăcerea din Altare … şi eu care sunt un mic nimic şi totuşi câtă gălăgie fac în jurul meu … câte priviri aţintite asupra mea şi poate de câte ori uit că puţinul bine ce-l fac nu e de la mine ci „Omnia possum in eo qui qui me confortat”!! deci dacă m-aşi arunca în genunchi în faţa cerului deschis aşi putea repeta cu Sf. Francisc care a spus din smerenie: ”Simt că sunt cel mai păcătos din lume!”».