Procesul de canonizare a
Slujitoarei lui Dumnezeu
Veronica Antal

Istoria tinerei VERONICA ANTAL

“Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră” (1 Tes 4, 3; cfr., Ef 1, 4).

S-a născut la 07 decembrie 1935, în comuna Boteşti, localitatea Nisiporeşti, din părinţii Gheorghe şi Eva, fiind primul din cei patru copii cu care va binecuvânta Dumnezeu această familie de ţărani simpli de pe meleagurile dulci ale Moldovei. Imediat în ziua următoare, 8 decembrie, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, după obiceiul timpului, copila este dusă la biserica din Parohia Romano-Catolică Hălăuceşti unde este botezată de către P. Felix Rafaelli, parohul locului, primind numele de a Veronica, în amintirea unei surori a tatălui Gheorghe, care murise în tinereţe.

Abia începe să pronunţe primele cuvinte, mama, dar mai ales bunica, Zarafina, încep să o înveţe rugăciuni mai simple, potrivite pentru această vârstă. Din mărturiile rudelor şi a celor care au cunoscut-o din fragedă copilărie, Veronica este descrisă ca fiind o persoană cu o constituţie fizică robustă, sociabilă, evlavioasă şi inteligentă. Se joacă cu plăcere împreună cu ceilalţi copii din vecini, dar nu uită să participe, împreună cu părinţii şi bunica la celebrările sacre care aveau loc în micuţa dar cocheta biserică din Nisiporeşti.

Spre vârsta de şapte ani, începe să frecventeze şcoala primară din localitate, unde învaţă să citească, să numere şi să descopere tainele literaturii, a geografiei, istoriei, etc. Nu se observă nimic deosebit până la această vârstă în viaţa ei, decât evlavia mai puternică pe care o manifesta faţă de Isus Euharisticul şi Sf. Fecioară Maria.

După ce termină primele patru clase din şcoala primară, începe să se implice mai mult în viaţa cotidiană a familiei sale. O ajută pe mama ei la treburile casei, deprinde arta torsului lânii şi a cusutului de haine populare. Merge la munca câmpului împreună cu familiarii şi cu vecinii.

În jurul vârstei de 16 ani se înscrie în corul bisericii din  Nisiporeşti, şi tot în această perioadă intră în Asociaţia mariană fondată de Sf. Maximilian Kolbe împreună cu alţi fraţi franciscani, printre care se afla şi Pr. Iosif Petru Maria Pal, care s-a născut în aceiaşi localitate cu Veronica.

După această vârstă, Veronica începe să se gândească serios la viitorul ei. Ar fi voit să meargă la mănăstire, în Congregaţia Surorilor Franciscane Misionare de Asissi, care aveau o mănăstire la Hălăuceşti, dar încercarea ei era destinată eşecului pentru că, odată instaurată dictatura comunistă, toate ordinele şi congregaţiile catolice din ţară au fost suprimate iar mănăstirile acestora închise.

O „măicuţă fără mănăstire”

Neavând posibilitatea să-şi realizeze dorinţa şi vocaţia la care se simţea chemată de către Dumnezeu, aceea de a fi soră, nu-şi pierde speranţa şi se gândeşte cum să-şi ducă totuşi la îndeplinire chemarea. La sfatul directorului spiritual, P. Alois Donea, se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan (terţiarii) şi face vot de curăţie privat. Pentru a se putea dedica mai bine vieţii spirituale, îşi construieşte o mică chilie pe lângă casă unde se retrage ori de câte ori are posibilitatea. De la Sf. Liturghie nu lipseşte niciodată. Dacă în sat nu se celebra – fiind filiala Parohiei Romano-Catolice de la Hălăuceşti, se scula în fiecare dimineaţă, atât vara cât şi iarna, la orele 04:00 şi, împreună cu un grup de prietene, cale de circa opt kilometri, merge să asculte Sf. Liturghie şi să-l primească pe Isus în inima ei. Această hrană spirituală îi dă curaj în lupta vieţii şi în progresul vieţii ei spirituale. Deseori, în faţa prietenelor ei îşi manifesta dorul după cer, chemarea la sfinţenie, şi, nu pregeta să facă orice pentru a-şi atinge ţelul. Pe lângă participarea la Sf. Jertfă a Liturghiei, participă la Orele de adoraţie care se făceau în fiecare joi în biserica din Nisiporeşti; se roagă Sf. Rozariu ori de câte ori are posibilitatea, se roagă pentru diferitele nevoi ale Bisericii; îşi alimentează viaţa spirituală cu citirea cărţilor sfinte.

Rugăciunea şi iubirea faţă de Dumnezeu trebuie însă să se concretizeze în iubirea faţă de aproapele. Astfel, iartă prompt pe cei care îi greşesc; vizitează bolnavii şi bătrânii singuri, ia în braţe copii mamelor istovite şi îi mângâie cu drăgălăşenie; învaţă pe copii rugăciunile la pregătirea pentru Prima Sfântă Împărtăşanie.

Trec anii, iar credinţa ei este din ce în ce mai puternică, credinţă pe care va trebui să o sigileze cu sângele ei peste puţin timp.

În seara zilei de 23 august, pleacă la Hălăuceşti împreună cu grupul de prietene unde, a doua zi avea loc administrarea Sf. Mir. A doua zi participă la Sf. Liturghie, unde ,cu mare solemnitate, Mons. Petru Pleşca împarte sacramentul Sf. Mir unui grup mare de tineri din această parohie. „Veronica era cam palidă şi abătută” în timpul Sf. Liturghii, declară una din prietenele ei care o însoţise. Să fi presimţit ce avea să se întâmple? Numai Bunul Dumnezeu ştie!

După terminarea Sf. Liturghii, Veronica ajută la aranjarea lucrurilor în sacristie, după care merge să ia masa la una din prietenele ei din Hălăuceşti.

Spre seară, prietenele ei vor să plece acasă, dar ea, le spune să plece înainte pentru că le va ajunge din urmă.

După puţin timp, îşi ia rămas bun de la prietena ei şi pleacă spre Nisiporeşti. Pe drum, se încredinţează lui Dumnezeu şi cu Rozariul în mână începe să parcurgă în grabă distanţa de 8 kilometri până acasă. La jumătatea drumului însă, se întâlneşte cu tânărul Pavel Mocanu, care, aprins de patimi o abordează şi începe să-i facă propuneri indecente. Veronica caută să-şi vadă de drum, dar acesta insistă în obrăznicia sa.

Târând-o în lanul de porumb din apropierea fântânii numită „a lui Vangheaua” începe să lupte cu dânsa. După puţin timp, nereuşind să-şi satisfacă pofta necurată, scoate un cuţit şi, după 42 de lovituri aplicate pe tot corpul, aceasta cade răpusă.

Va fi găsită a doua zi de către nişte săteni care mergeau la munca câmpului: cu faţa în jos, fără suflare şi plină de sânge, cu Rozariul strâns în palma mâinii drepte şi cu o cruce pe spate făcută din strujeni de porumb. Putem spune cu adevărat că Sf. Fecioară a iubit-o mult pe Veronica căci s-a născut într-o solemnitate a ei – Neprihănita Zămislire – iar Veronica a iubit-o mult pe Maica Domnului, murind cu arma Rozariului în mână.

După sosirea miliţiei şi după cercetările de rigoare făcute, este dusă acasă, unde, doi medici îi fac autopsia. Unul dintre aceşti medici, după ce a examinat-o, nu s-a putut abţine să exclame: „Ferice de mama care te-a făcut! Fecioară ai fost şi fecioară ai murit!”. Iată o confirmare a faptului că asasinul nu a reuşit în intenţia sa necurată.

Vestea morţii ei s-a răspândit imediat atât în satul natal cât şi în localităţile dimprejur, astfel că la înmormântarea ei, care a avut loc în ziua de 27 august, biserica din Nisiporeşti era neîncăpătoare.

„Sf. Veronica”

Aşa îi spun credincioşi din Nisiporeşti şi împrejurimi.

Imediat după moartea ei, pe buzele tuturor se auzea spunând: a trăit ca o sfântă şi astfel a murit”. De atunci, copii, tineri, adulţi şi oameni în vârstă, de orice condiţie socială sau religioasă nu încetează a vizita mormântul şi locul unde a fost ucisă pentru a-i cere mijlocirea în diferite probleme, iar rezultatele nu sau lăsat niciodată aşteptate.

Răspândindu-se tot mai mult vestea vieţii acestei tinere creştine care a preferat să-şi de-a viaţa pentru Cristos, decât să-şi piardă darul curăţiei, Pr. Anton Demeter, aflându-se în Parohia Romano-Catolică din Barticeşti, localitate situată lângă Nisiporeşti, începând cu anii 1980 a adunat un mare număr de mărturii de la diferiţi credincioşi din Nisiporeşti şi de la cei care au recurs la mijlocirea ei şi a încercat să amenajeze oarecum locul unde Veronica şi-a dat viaţa.

În anul 2003, în urma răspândirii tot mai mult a faimei sale de sfinţenie, la insistenţa credincioşilor şi a celor care au cunoscut-o, Păstorul Diecezei noastre de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, în urma cererii Pr. Pătraşcu Damian, Vice-Postulatorul Cauzei a acceptat şi decretat introducerea Procesului informativ asupra vieţii, virtuţilor, faimei de sfinţenie şi martiriului Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal.

Astfel, în ziua de 25 noiembrie 2003, în Parohia Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporeşti, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi credincioşi, a avut loc deschiderea procesului mai sus amintit.

După 22 de sesiuni din partea Tribunalului constituit pentru această cauză, fiind ascultaţi numeroşi martori, în ziua de 11 noiembrie 2006, la sediul Curiei Episcopale din Iaşi, în prezenţa Excelenţei Sale, Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, s-a închis acest proces.

Prin curierul numit în persoana Pr. Pătraşcu Damian, actele adunate şi sigilate au fost duse în Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, unde experţii vor continua cercetările necesare pentru ca această tânără să poată fi recunoscută şi propusă de sfântă pentru credincioşii din întreaga lume.

Până atunci, fiecare credincios este invitat să înalţe rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, pentru ca Sf. Maică Biserică să recunoască cât mai curând sfinţenia Slujitoarei lui Dumnezeu VERONICA ANTAL.